Revenit în primul unsprezece ca urmare a accidentării de ultim moment a lui Bănel Nicoliță, Janos Szekely a fost unul dintre puținii steliști care au acceptat să dea declarații presei la finalul partidei cu CS Otopeni.
Iani, cum a fost jocul? A contat foarte mult că toată echipa adversă a stat în apărare și a fost foarte greu de desfăcut. Nu mă așteptam totuși să întâmpinăm atâtea probleme în fața unei nou-promovate ca CS Otopeni.
Totuși, patronul echipei, Gigi Becali, s-a declarat mulțumit cu punctul obținut… În mod sigur, patronul nu poate fi mulțumit cu acest egal. Să nu uităm totuși că este vorba de CS Otopeni. Chiar dacă domnul Gigi Becali a făcut aceste declarații, sunt convins că dânsul se aștepta la o victorie. Ați resimțit oboseala acumulată în urma confruntării de la Florența? Am fost obosiți, ce-i drept, și ne-a fost foarte greu. Dar asta nu este o scuză pe care să o invocăm, mai ales când jucăm în fața propriilor suporteri, pentru că suntem Steaua.
Otopeniul are pe hârtie cea mai slabă apărare din Liga I… E adevărat, dar fotbalistul pe care l-au transferat de curând (n.r. – Nibombe Dare, căpitanul naționalei statului Togo) este foarte bun. E un fundaș puternic, care ne-a pus probleme, el dovedindu-se imbatabil la jocul de cap.
"A fost foarte greu și noi am făcut tot posibilul să învingem, dar nu am avut noroc. Este păcat că am ratat atâtea ocazii" – Dayro Moreno, mijlocaș Steaua 80 de minute a jucat sâmbătă Szekely, el fiind înlocuit de Pleșan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER